Spre deosebire de edițiile trecute, în acest an prologul se va desfășura la Ghioroc și nu la Arad (terenul fostei fabricii Tricoul Roșu a fost gazda ultimelor ediții), iar meteorologii anunță că în acest an competiția nu va avea parte de zăpadă, ci de ploaie… Vor lua startul clasele: Pro, veterani, expert, hobby și feminin.
Vineri este programat prologul amintit, sâmbătă se dă startul, la ora 10.00, manșei de Hard Enduro, care are aproximativ 80 de km, iar duminică piloții vor avea de străbătut o probă mai scurtă, de Extreme CrossCountry.
Prologul King of the Hill lasă Aradul pentru Ghioroc!
Prologul King of the Hill lasă Aradul pentru Ghioroc!
GHIOROC. La finele acestei săptămâni este programat startul deja tradiționalei prime curse de Hard Enduro a anului din România: Cupa King of the Hill, care va avea loc la Ghioroc, între 5 și 7 aprilie, și va fi organizată de clubul Hard Enduro Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE.
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 06-09-2026 sunt următoarele:
Local
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
ARADON Sport local
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Local
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!