Vineri, de la ora 17.30, ProVolei (locul 7, penultimul, cu 4 puncte) primeşte replica ocupantei locului 4, LAPI Dej (19 puncte), iar duminică, începând cu ora 13.00, adversari vor fi componenţii nou înfiinţatei CSU Bravol Braşov (locul 6, 11 puncte).
ProVolei sustine doua confruntari la Polivalenta
ARAD. Sfârşit de săptămână încărcat pentru tânăra echipă arădeană de volei, elevii lui Radu Sabău urmând să susţină două partide din cadrul Diviziei A2, seria de vest.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică „X-Men” și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi, informează AFP și Reuters.
Local
Un incendiu a izbucnit joi seara, 29 octombrie, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Școalei, din municipiu. Un bărbat a fost scos din locuință de pompieri, fiind suspectat de intoxicație cu fum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 29-10-2026 sunt următoarele:
Local
Organizația Județeană PSD Arad a stabilit propunerile pentru posturile de conducere a Prefecturii Arad.
5
Local
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.
Local
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.
România
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026.
2
Local
Consilierul local USR Dorian Curcanu anunță că, într-un final, Aradul va avea o stradă cu numele Flavius Domide.
Citiți principiile noastre de moderare aici!