Prima parte a jocului a fost una în care nicio echipă nu a reuşit vreun eseu, gazdele punctând prin două lovituri de pedeapsă, iar arădenii prin Puşcasu, scorul pauzei fiind 6-3. În minutul 65, buzoienii conduceau cu 21-3, iar soarta meciului era pecetluită, în ciuda eseurilor lui Maxim şi Brie, primul transformat de Grindei. Astfel, arădenii au ajuns în posesia „lanternei roşii”, făcând schimb de locuri cu Stejarul.
În runda de la finele acestei săptămâni la Arad va poposi CSM Under 23 Bucureşti.
Rugbiştii „luminează” de pe ultimul loc
Caravana rugbiului din liga secundă s-a repus, în week-end, în mişcare, arădenii de la CS UAV pierzând pe terenul echipei Stejarul Buzău, scor 15-28.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!