Într-o atmosferă relaxantă, competitorii s-au întrecut pentru întâietate, dar mai ales din dorința de mișcare, fiind recompensați cu diplome, medalii, o cupă pentru campion și plușuri.
Întrecerea a fost câștigată clar de către Iulian Perpelici (printre altele vicepreședinte al Fundației Române de Aikido Aikikai sau membru în conducerea clubului de volei CS Fan Arad), care s-a impus cu scorul de 2-0 în ambele meciuri din „finala de trei”, cu Daniel Dragoș (profesor de educație fizică la școala gazdă) și Mircea Crișan (administratorul sălii de sport „Ioan Slavici” din Șiria). În faza semifinală s-au oprit: Darius Găină (Liceul de Industrie Alimentară Arad), Ciprian Nicoară (Eurolines Cluj-Napoca) și Dan Lazăr (Aradon), iar evoluții ambițioase și gânduri de revanșă au mai avut Costel Crețu (European Drinks Oradea) și Vlad Sârb (XModels Arad).
În finala feminină, Denisa Goja (Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” Arad) a dispus, surprinzător, de Maria Șod (Col. Naț. „Vasile Goldiș” Arad), scor 2-1.
Reamintim că, în aceeași locație, a avut loc, recent și Cupa „Moș Crăciun”, în același sport al „fluturașilor”.
S-au întrecut în Cupa "Revelionului" la badminton
S-au întrecut în Cupa "Revelionului" la badminton
Sala de sport a Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu” (Gen. 11) a fost, în preajma Anului Nou, gazda primei ediții a Cupei „Revelionului”, destinată amatorilor de badminton.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!