Aceasta este o cursă nocturnă, desfăsurată în Masivul Parâng și are două secțiuni: alergare montană și schi alpin. Traseul măsoară 4,5 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 1000 m. Competiția a ajuns la ediția cu numărul III (trei) și nu are timp limită.
S-au remarcat la Parâng Night Challenge
S-au remarcat la Parâng Night Challenge
Eva Hochbauer (o oră şi 50 minute) și Diana Miazga (o oră şi 38 minute), din partea Clubului Sportiv Experiența Multisport, au deschis anul competițional 2016 printr-o participare la o competiție inedită, Parâng Night Challenge.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
2
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!