Se întrec la Cupa „Vados Junior”
Se întrec la Cupa „Vados Junior”
29 octombrie este data la care se va disputa Cupa „Vados Junior” la șah, un open general pentru copiii sub 12 ani (născuți după 1 ianuarie 2005), pentru copii nelegitimați și legitimați care au CIV maxim 1100. Competiția gândită de Alin Câmpeanu are loc la Casa Jelen, între orele 9.30 și 13.30, jucându-se în sistem elvețian, cu 7 runde.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
Aversele din ultima perioadă pot duce la inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Arad. INHGA a emis avertizare de tip cod galben.
Local
Energie, curiozitate și multe planuri de viitor la „Ziua Porților Deschise din Complexul M al UAV.
Local
Un SMS transmis de pe un număr cu prefix de Filipine le transmite șoferilor că au de achitat amenzi de circulație. Totul este o înșelătorie!
Local
Nu mai puțin de șase șantiere sunt deschise în prezent în Nădlac, investițiile ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Local
Circulația pe A1 Arad – Nădlac, în zona unde două autotrenuri au fost implicate într-un accident vineri după-masa, rămâne parțial închisă până luni seara.
Local
Magistrații au amânat, pentru a șaptea oară, pronunțarea sentinței în dosarul polițiștilor arădeni acuzați de faptul că au luat bani pentru permise.
Local
Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații cu privire la evoluția și traseul pacientului suspectat de hantavirus.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!