Elevii lui Călin Cojocaru au rămas „cu picioarele pe pământ” şi după victoria cu Mama Mia Becicherecu Mic, iar acum au umilit Măgura Cisnădie. E drept, lucrurile au decurs destul de uşor, căci gazdele au beneficiat de trei lovituri de la unsprezece metri, însă toate acordate în mod corect, plus că – din minutul 23, adică de la prima lovitură de pedeapsă – oaspeţii au evoluat cu om în minus, Gombar fiind eliminat pentru fault în postură de ultim apărător. Unul dintre penaltyuri a fost ratat, însă acest lucru a contat mai puţin, căci Gelu Velici a înscris de trei ori.
Primul gol a venit, aşadar, în min. 23, din penalty, marcator Velici, pentru ca în min. 37, gazdele să beneficieze de altă lovitură de pedeapsă, dar Avramescu a ratat.
Imediat după pauză, în min. 48, Velici a fost faultat de portar, iar lovitura de pedeapsă a fost transformată tot de el şi era 2-0. Acelaşi Velici a reuşit hat-trickul, cu un gol din careul mic: 3-0. Concluzia partidei a scris-o tânărul Susan, care a împins mingea în plasa, de la un metru: 4-0.
Sebiș: Păduraru – Rosemblum (Dăruială), Oiță, Neacșu, Cherecheș – Avrămescu (Lazea), Mihuța – Rus, Unguru (Călin), Susan – Velici. Cisnădie: Căbuz – Popa, Matea, Vladu, Medeșan – Petrescu, Beza (Cocoş) – Tătar, Gombar, Neguț (Nasta) – Bîrză (Radu). Arbitri: C. Roșu (Sălaj) – la centru, I. Cozorici (Zalău) şi D. Costea (Satu Mare) – asistenţi. Obs. FRF: I. Spătaru (Timișoara) şi C. Pascanu (Cugir).
Sebişenii calcă totul în picioare
Sebişenii calcă totul în picioare
Deşi se anunţa o echipă cu pretenţii, Măgura Cisnădie a fost „mitraliată” de Gelu Velici (foto) şi Naţional e tot în frunte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!