Pe o vreme de poveste, taman bună pentru alergările de anduranță, într-o atmosferă specifică marilor evenimente sportive, duminică, în Capitală, s-a desfășurat a XI-a ediție a „Maratonului Internațional București”. Competiție în urma căreia, în parteneriat cu Federația Română de Atletism, au fost desemnați și liderii naționali, la seniori și tineret, la individual și pe echipe, din rândul a nu mai puțin de 68 de participanți (49 la masculin și 19 la feminin).
La masculin, pe prima treaptă a podiumului de premiere s-a urcat Sorin Mîneran (CSU Arad – timp 2h27:29), alergător urmat de către Gheorghe Surlea (CSU Arad – CS Run for Agro – 2h31:01) și de Ștefan Lupulescu (CS Pandurii Tg. Jiu – 2h32:00), pentru ca în întrecerea fetelor, aurul să fie cucerit de către Adela Bălțoi (CS Pandurii Tg. Jiu – 2h50:05).
În clasamentul pe echipe, CSU Arad a ocupat locul 4, la această clasare mai contribuind Roland Unterweger (locul 14 – 2h46:09) și Adrian Irimiea (locul 24 – 2h57:41).
Sorin Mîneran, campion al României la maraton!
Sorin Mîneran, campion al României la maraton!
Reactualizat la:
Campionatele Naționale de maraton, desfășurat duminică, au prilejuit arădeanului Sorin Mîneran câștigarea celui de-al cincilea titlu național consecutiv!
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.
ARADON Sport local
BEKESCSABA. Înotători veterani din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria) şi-au dat întâlnire la Trofeul ,,Gaspar Ervin”, concurs internaţional ajuns la a 27-a ediţie.
UT Arad
BUCUREŞTI. După ce a debutat în play-out în zilele de vineri: 3-2, acasă, cu Hermannstadt Sibiu și 0-1, în deplasare, cu FCSB, iar în runda a treia o găzduiește duminică, 5 aprilie, pe Metaloglobus, UTA va juca într-o zi de sâmbătă, cu FC Botoșani, în runda cu numărul 4.
Local
ARAD. Amendamentul depus de deputatul Răzvan Cadar aduce bani pentru baza sportivă din Moneasa.
România
Ședința extraordinară de guvern programată pentru marți, la ora 17:00, a fost amânată pentru o dată care va fi anunțată ulterior, a informat executivul.
4
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează cetățenii că, în perioada 25 martie 2026 – 9 aprilie 2026, circulația rutieră va fi închisă în zona intersecției dintre strada Lalelelor și strada Mioriței, pentru traficul care traversează calea de tramvai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!