„Jucătorii tineri pot să crească doar având alături exemple lângă ele, adică fotbaliști cu ceva experiență și personalitate. Nouă ne lipsesc aceste exempl, iar asta se vede etapă de etapă. Ne-au mai lipsit și trei-patru jucători pe care am mai contat în acest campionat, dar trebuie să remarcăm și factorul moral, care este foarte scăzut”, a punctat Oprescu.
Strâng în braţe „lanterna”
Strâng în braţe „lanterna”
În formula: Mara – Iova, Iuga, D. Lazăr, Copaci, Gîrbiță, Coadă (min. 62, Ghiunghiuș), Stahl (min. 72, Tarcea), Toma (min. 55, Ghergar), Ungurianu, Ignea, „satelitul” echipei fanion pare depășit de nivelul Ligii a 3-a și o demonstrează etapă de etapă. UTA II a pierdut al cincilea meci consecutiv în acest campionat, 0-3, cu Şcolar Reşiţa și a alunecat pe ultima poziție în clasamentul seriei a 4-a.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!