ARAD. Rugbiştii lui Ovidiu Şerban nu au jucat în ultimele două runde ale Diviziei Naţionale (eşalonul secund). Etapa trecută, studenţii de la Univ Aurel Vlaicu au câştigat, scor 5-0, prin neprezentarea adversarului (RC Năvodari), iar jocul de la Iaşi, contra liderului campionatului a fost amânat pentru luna august, la cererea arădenilor, care au prezentat Federaţiei nouă certificate medicale.
Scris de Daniel Scridon-
ARAD. Rugbiştii lui Ovidiu Şerban nu au jucat în ultimele două runde ale Diviziei Naţionale (eşalonul secund). Etapa trecută, studenţii de la Univ Aurel Vlaicu au câştigat, scor 5-0, prin neprezentarea adversarului (RC Năvodari), iar jocul de la Iaşi, contra liderului campionatului a fost amânat pentru luna august, la cererea arădenilor, care au prezentat Federaţiei nouă certificate medicale.
Cu 4 victorii (toate obţinute pe terenul din Sînicolau Mic) şi cinci eşecuri şi un total de 19 puncte, Grindei et company ocupă locul 6 în Divizia Naţională. Să mai spunem că partea a doua a campionatului se reia pe 3 august, când arădenii întâlnesc pe teren propriu pe Ştiinţa Petroşani.
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding.
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.
În baza parteneriatului cu cercetătorii de la Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu” din Timișoara zeci de elevi au avut șansa de a experimenta o altfel de oră de chimie.
Ce se ştie despre atacul mortal care a făcut opt morţi şi 27 de răniţi marţi, la o şcoală şi o reşedinţă din Tumbler Ridge, un oraş mic şi izolat din vestul Canadei, scrie AFP.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut ca orice acord de pace care va pune capăt războiului din Ucraina să includă un calendar exact al aderării ţării sale la Uniunea Europeană, transmite joi DPA.
3
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
6
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!