Surprize pentru toate vârstele la Polivalentă ARAD
<p style="text-align: justify;">ARAD. Organizatorii finalei Ligii Europei Centrale s-au gândit şi la spectatorii care vor trece sâmbătă şi duminică pragul Polivalentei. La intrare, fiecare va primi câte un pliant cu o inimioară galben-albastră,, iar jucătoarele Aradului vor arunca în tribune mingi cu autografe. În fine, copii vor putea participa la un concurs de aruncări la coş, câştigătorul urmând să plece acasă cu un mini-panou de baschet.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!