La categoria Under 17, în cadrul categoriei olimpice 49 de kilograme, sportivul legitimat la CS Municipal Arad – pregătit de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan – a cucerit trei medalii. El a ajuns dublu vicecampion mondial la aruncat, 101 kilograme şi total, 180 de kilograme şi medaliat cu bronz la smuls, 79 de kilograme. Ceremonia de premiere a fost oficiată de preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad.
La doar cei 15 ani ai săi, Krupla e o mare speranţă a halterelor din România, după ce şi anul trecut a obţinut tot trei medalii, la Europenele de cadeţi, aur la aruncat şi de două ori bronz, la smuls şi total.
Triplu medaliat la „Mondialele” de haltere!
Triplu medaliat la „Mondialele” de haltere!
LAS VEGAS. Halterofilul arădean Florin Cosmin Krupla a reușit să devină triplu medaliat în cadrul Campioanetelor Mondiale de juniori II organizate în Las Vegas (SUA).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!