Copil a căzut 30 de locuri în ierarhia ATP, până pe locul 207 ATP, fiind al treilea român din topul mondial, el primind, după victorie, 8 puncte ATP şi 730 de euro.
Tur secund la Heilbronn
Reactualizat la:
HEILBRONN. Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat, luni, în turul doi al challengerului de la Heilbronn (Germania; premii de 42.500 de euro), după ce l-a învins, cu scorul de 7-6 (6), 7-5, după o oră şi 33 de minute, pe germanul Jan Choinski (locul 599 ATP).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.
ARADON Sport local
ARAD. Membru al structurii de intervenție a Penitenciarului Arad, Gabriel Bozan a câștigat medalia de aur la proba de kickbox din cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului sportiv-aplicativ militar dedicat Zilei Luptătorului Antiterorist „24 Decembrie”.
România
Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o secție de poliție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
Evenimente
Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!