Disputa în care se întâlnesc ultimele două clasate – Aradul, locul 7, cu 9 puncte, respectiv clujenii, locul 8, cu 4 puncte – este programată sâmbătă, de la ora 13.00, pe stadionul din cartierul Sînicolau Mic.
Adversara arădenilor din play-out se va decide în urma duelului Bârlad – Galați, programat tot sâmbătă.
Ultimele eseuri în liga secundă de rugby
Ultimele eseuri în liga secundă de rugby
Al doilea eșalon valoric din rugbiul autohton a ajuns la ultima etapă a sezonului regulat, CS UAV Arad întâlnind pe CS Mănăștur Cluj.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!