Cupa „Reșița-Basketball Challenge”, aflată la prima ediție, s-a încheiat cu victoria Baschet Club Valbon Arad la toate categoriile de vârstă. Au participat echipe de seniori, Under 11 și Under 13 din orașele Reșița, Arad și Timișoara, dar și din Serbia. BC Valbon Arad – club care a înscris trei echipe în Campionatele Naționale juvenile (U 13, 14 și 18) – a deplasat o delegație condusă de prof. Valeria Bondor și fiul acesteia, Bogdan.
Valbon Arad a câștigat turneul de la Reșița
Valbon Arad a câștigat turneul de la Reșița
Valbon Arad a câștigat o competiție aflată la început de drum.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!