Disputa din turul decisiv a durat două ore și 15 minute, timp în care Copil a adunat 41 de lovituri câștigătoare (14 Baena), dar și 51 de greșeli neforțate (11). Ambii jucători au reușit câte 4 breakuri, însă tricolorul din 14 posibilități, iar tenismenul din Spania din 7 ocazii.
De remarcat că în setul decisiv, arădeanul de 25 de ani a condus cu 3-0, iar la 4-4 și-a pierdut serviciul, ultimul game fiind cedat la „zero”.
„Tunarul din Carpați”, clasat pe locul 180 ATP, s-a ales cu un cec în valoare de 14.000 de euro. Acesta este al doilea an la rând când Copil s-a aflat la o singură victorie de prima prezență pe tabloul principal al Grand Slam-ului pe zgură de la Paris.
Vis spulberat: Copil a ratat „tabloul” la French Open
Vis spulberat: Copil a ratat „tabloul” la French Open
Pentru a cincea oară, din tot atâtea participări, tenismenul arădean Marius Copil s-a oprit în faza calificărilor la Roland Garros, la ediția din acest an fiind eliminat de ibericul R. Baena (Spania; locul 115 ATP), scor 4-6, 6-3, 4-6.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!