„Practic, se doreşte incriminarea corupţiei şi extinderea ariei de control asupra averilor ilicite. Este timpul ca toate averile dobândite ilicit să poată fi confiscate, iar proiectul Guvernului face ca acest demers să fie mult simplificat. Spre comparaţie, în proiectul propus de Uniunea Social Liberală era necesar un proces separat pentru confiscarea averii dobândite ilicit”, a declarat deputatul Iustin Cionca. Acesta a mai adăugat că o astfel de modificare ar trebui cuprinsă în Constituţie pentru ca următoarele Guverne să nu o poată modifica.
„Confiscarea extinsa”, aprobata
ARAD. Guvernul a aprobat proiectul de lege care reglementează în dreptul intern confiscarea extinsă. Potrivit proiectului, autorităţile statului vor putea confisca averile ilicite ale acelor persoane care au săvârşit infracţiuni şi care nu pot justifica averea pe care o au.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!