ARAD. Pompierii au intervenit pentru stingerea a doua incendii, unul în municipiul Arad și un altul la Macea. Incendiul de la Macea a avut loc în 4 decembrie și a izbucnit la acoperișul unei case. „Pompierii arădeni, cu sprijinul SVSU Macea au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Macea. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În incendiu a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați”, au transmis reprezentanții ISU Arad.Deoarece cele două incendii izbucnite în această perioadă au avut sursă de aprindere electrică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad recomandă cetățenilor să respectați măsurile de apărare împotriva incendiilor, și anume: să nu lase nesupravegheate aparate electrice sub tensiune (radiatoare, mașini de spălat, boilere electrice şi altele asemenea); să instaleze și să utilizeze aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului; să verifice periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate; să nuutilizeze aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; să nu suprasolicite instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan. De asemenea, pompierii arădeni au acționat și în alte 9 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocare persoane, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, verificarea concentrației de oxigen din secțiile ATI.
132 de intervenții în minivacanța de 1 Decembrie
132 de intervenții în minivacanța de 1 Decembrie
În minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României, pompierii militari arădeni au gestionat 132 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 121 de solicitări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Guvernul a adoptat recent un proiect de ordonanță de urgență prin care angajatorii care încadrează în muncă anumite categorii vulnerabile ar putea primi un stimulent lunar în valoare de 2.250 de lei.
Local
Participanții la sondajul Aradon l-au votat pe Traian Băsescu cel mai bun președinte al României, de la existența acestei demnități.
Mapamond
Statele Unite nu au reuşit luni să blocheze o declaraţie comună a ONU privind drepturile femeilor, transmite dpa. La votul în Comisia Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeilor, 37 din cele 44 de state membre au susţinut un text de compromis; SUA au dat singurul vot împotrivă, iar alte şase ţări s-au abţinut.
Local
O femeie a făcut atac de panică și a fost asistată de echipajul SMURD. A refuzat transportul la spital.
Local
Compania de Transport Public Arad prelungește o linie de credit contractată încă din anul 2009 și pentru care girează cu terenurile societății.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat și că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul inițial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe rețeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters și AFP.
2
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversații telefonice „sincere și constructive” despre războiul din Iran și cel din Ucraina, a anunțat Kremlinul, notează AFP.
1
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni pentru New York Post că „nu este mulțumit” de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului, pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis la începutul ofensivei israelo-americane.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!