La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza, reprezentant al Partidei Naționale, este ales în unanimitate ca domnitor în Moldova. 21 de zile mai târziu, pe 24 ianuarie, într-o ședință secretă a Adunării, Cuza este propus ca domnitor și în Țara Românească, propunerea fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.

Obligat să abdice

În 1862, Cuza unifică Parlamentul și Guvernul, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, realizând astfel unirea politică. Unificatorul a fost obligat, însă, să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului. După înlăturarea sa de la putere, unirea se consolidează prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Constituția adoptată în același an dând naștere țării care se numea, de atunci, în mod oficial, România.

Unificatorul

Născut în Bârlad, Cuza a aparținut clasei tradiționale de boieri din Moldova, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în județul Fălciu) și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primește o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească și ajungând la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

Reformele și exilul

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

Odată obligat să abdice, Cuza părăsește țara. Restul vieții și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară fostului domnitor.

Înmormântat la Ruginoasa

Moare pe 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani, în Heidelberg, Germania. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale. La înmormântarea de la Ruginoasa au participat cel puțin 30.000 de țărani, discursurile funebre fiind rostite de liberalii Petre Grădișteanu, Andrei Vizanti, Nicolae Ionescu, Mihail Kogălniceanu. După cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.