196 de ani de la hirotonirea primului episcop român al Aradului

Acum 196 de ani, comunitatea ortodoxă arădeană marca o împlinire a unei dorințe puternice și consecvente: aceea de a avea în fruntea bisericii un episcop „cu sângele și inima de român”. Înființată în 1706 ca episcopie pentru sârbii ortodocși refugiați din Imperiul Otoman în Regatul Maghiar, controlat la acea vreme de Casa de Habsburg, Episcopia Aradului l-a avut ca întâi episcop pe Isaia Diacovici, născut la Stari Slankamen, în Voivodina de astăzi. Până la primul episcop român al Aradului, în fruntea bisericii ortodoxe arădene au trecut, conform volumului „Episcopii Aradului. 1706-2006” publicat de preot dr. Pavel Vesa în 2007, sârbii Isaia Diacovici, Ioanichie Martinovici, Sofronie Ravanicianin, Vichentie Ioanivici, Isaia Antonovici, Pavel Nedanovici, Sinesie Jivanovici, Pahomie Cnezevici, Petru Petrovici și Pavel Avacumovici.

Dr. Pavel Vesa cataloghează numirea lui Nestor Ioanovici în scaunul eparhial de la Arad ca fiind „un prim succes pentru mișcarea națională românească”, numirea lui Ioanovici la Arad încheind o etapă din lupta națională a românilor din această parte a Regatului Maghiar. Nestor Ioanovici, originar din Făgăraș, născut în anul 1767, a fost ales ca episcop al Aradului de Sinodul Mitropolitan de la Carloviț (Serbia de astăzi).

Deși ales pe 27 ianuarie 1829, acesta a fost instalat oficial abia pe 22 octombrie, eveniment pe care preotul Vasile Pop îl numește o încununare a luptei „de emancipare naţională, purtată de Constantin Diaconovici Loga, Dimitrie Ţichindeal, Dr. Iosif Popovici, Ioan Mihuţ, dar mai ales de neobositul Moise Nicoară (1784-1861), luptător neînfricat pentru românizarea scaunului eparhial de la Arad”.

Născut la Făgăraș, rămâne orfan de tată la o vârstă fragedă, mutându-se alături de mama și cele două surori la Brașov. Urmând tradiția familiei, tânărul Nicolae – numele de botez al lui Nestor Ioanovici – se ocupă de negustorie, abia la vârsta de 24 de ani plecând la Bratislava, unde s-a înscris la gimnaziul evanghelic-luteran. Pleacă apoi la Carloviț, und estudiază la școala clericală. După finalizarea studiilor se călugărește, la începutul secolului XIX fiind stareț al mănăstirii Bešenovo din muntele Fruška Gora (Voivodina). În 1810 ajunge stareț al mănăstirii din Carloviț și candidat la scaunul vacant de episcop al Ardealului. Acesta obține însă doar 16 voturi, fiind ales în schimb preotul Vasile Moga.

O primă șansă

Mitropolitul de Carloviț, Ștefan Stratimirović, îl numește pe Ioanovici ca fiind un călugăr „bun, pașnic și evlavios”, însă nepriceput în ale „afacerilor administrative”. Acesta a fost foarte aproape de a fi numit episcop al Aradului în 1816, când ales este arhimandritul Sinesie Radivoievici, de la mănăstirea Mesici (Voivodina), însă Viena refuză numirea acestuia din urmă. Atunci, mai mulți oameni cu carte – în frunte cu Moise Nicoară și episcopul Oradiei, Samuil Vulcan, scriu împăratului de la Viena. Vulcan îi cere acestuia să numească unul dintre cei doi candidați români: fie pe Isaia Bălășeanu, vicarul episcopului din Cernăuți, fie pe Nestor Ioanovici, de la mănăstirea Bešenovo. Încercările rămân, însă, fără rezultat, scaunul rămânând neocupat timp de aproape un deceniu și jumătate.

Ales ca episcop

În 1824, Nestor Ioanovici este numit stareț al mănăstirii Bezdin, fiind ales la finalul anului 1828 de Sinodul Episcopal Electoral ca episco al Aradului. Hirotonirea ca episcop are loc pe 27 ianuarie 1829, la Catedrala Mitropolitană de la Carloviț. Și-a început activitatea imediat, însă abia pe 22 octombrie 1829 a fost instalat oficial, preotul Pavel Vesa notând că „întârzierea instalării poate fi pusă pe lipsa celor 1.000 de florini ce revenea Cancelariei de Curte pentru diploma de confirmare regală”. Același preot notează în lucrarea citată că instalarea noului episcop a fost prilej de mari festivități în oraș.

Profesionalizarea clerului

Deși a avut o arhipăstorire scurtă, de doar un an și câteva zile, Nestor Ioanivici a fost unul dintre episcopii care, în timpul păstoririi, s-a ocupat de profesionalizarea clerului, înconjurându-se de colaboratori cu studii și cunoștințe vaste. A fost, de altfel, cel acre a numit doar preoți cu pregătire teologică „și nu doar simpli practicanți pe lângă preoții mai bătrâni”, după cum notează pr.dr. Pavel Vesa.

O scurtă boală

Păstorirea lui Nestor Ioanovici în fruntea Episcopiei Aradului a durat puțin, acesta murind pe 9/21 februarie 1830, la doar 63 de ani, la Șimand, într-o casă a Episcopiei. Conform necrologului, a murit după o boală scurtă – de 8 zile – și a fost înmormântat în „Catedrala Sfântul Ioan”, după o slujbă oficiată de arhimandtritul Moise Manuilovici, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. În 1861, osemintele episcopului au fost strămutate la mănăstirea din Gai. În Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” sunt înmormântați episcopii Sinesie Jivanovici, Ioanichie Martinovici, Sofronie Rovanciovici, Pahomie Cnejevici, Pavel Avacumovici, Nestor Ioanovici şi Gherasim Raţ.

Cei ce i-au urmat

După moartea lui Nestor Ioanivic, scaunul de episcop al Aradului rămâne din nou neocupat timp de 5 ani de zile. Abia în 1935, scaunul i-a revenit lui Gherasim Raț (1835-1850). Acestuia i-au urmat Pricopie Ivașcovici (1865-1873), Miron Romanul (1873-1874), Ioan Mețianu (1874-1898), Iosif Ioan Goldiș (1899-1902), Ioan Ignatie Papp (1903-1925), Grigore Comșa (1925-1935), Andrei Magieru (1936-1960), Nicolae Corneanu (1960-1962), Teoctist Arăpașu (1962-1973), Visarion Aștileanu (1973-1984) și, din 1984 până în prezent, Timotei Seviciu – arhiepiscopul de azi al Aradului fiind, de altfel, cel mai longeviv.

Centenarul numirii

În toamna lui 1929, Episcopia Aradului a sărbătorit împlinirea unui secol de la urcarea pe scaunul eparhial a primului episcop român. La acel moment, în fruntea Episcopiei se afla Grigorie Comșa, care a cerut în septembrie 1929 ca centenarul să fie marcat în toate bisericile printr-un parastas de pomenire a tuturor episcopilor arădeni, de la Isaia Diacovici (1706-1708) până la Ioan Ignatie Papp (1903-1925), Nestor Ioanovici fiind comemorat pe 26 octombrie 1926, la evenimentul comemorativ din sala mare a Palatului Cultural din Arad luând parte personalități precum Roman Ciorograiu sau Vasile Goldiș.