ARAD. „Prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi ne aminteşte, cu deosebită bucurie sufletească în fiecare an, de primul dangăt al clopotelor Catedralei Arhiepiscopale, sfinţite şi ridicate în turlă, aşteptat cu nerăbdare de mulţimea credincioşilor prezenţi la praznic. Împlinirea a 20 de ani de la momentul ridicării clopotelor, socotesc ca fiind motiv de aducere aminte celor ce mai sunt printre noi: ctitori, donatori şi împreună rugători, iar celor mutaţi în veşnicie – pioasă recunoştinţă” – spune Preacucernicul Părinte Simion Mladin, administratorul Catedralei „Sfânta Treime” din Arad.

La 30 ianuarie 2004 s-a auzit pentru prima dată dangătul clopotelor noii catedrale de la Podgoria. Turnate la cea mai veche şi prestigioasă fabrică din Austria, acestea au fost aduse la Arad pe 21 noiembrie 2003, la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, iar pe 30 noiembrie 2003, de Sf. Andrei, au fost sfinţite de către ÎPS Timotei.

Inscripţii personalizate

La turnarea clopotelor Catedralei arădene s-a folosit următorul aliaj: 78% cupru electrolitic, cu puritatea de 99,99%; 22% staniu electrolitic, cu puritatea de 99,99%; impurităţi < 0,1% (plumb şi zinc). „Puritatea aliajului este o condiţie indispensabilă pentru obţinerea unui clopot de calitate” – spun reprezentanţii bisericii.

Personalizarea clopotelor amplifică pentru viitor simbolistica, oferindu-i o importanţă istorică deosebită. Astfel, clopotele Catedralei Arhiepiscopale, pe lângă sigla firmei producătoare, poartă din turnare inscripţii ce le personalizează. Astfel:

Clopotul I: „Mărire Numelui Tău Dumnezeule”. Acest clopot, închinat eroilor şi martirilor nemului românesc pentru unitatea acestuia, s-a turnat prin dărnicia tuturor credincioşilor din Eparhie pe seama Catedralei „Sfânta Treime” din Arad, în anul mântuirii 2003, sub păstorirea Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Timotei Seviciu.

Clopotul II: „Prea Sfântă Treime miluieşte-ne”. Acest clopot şi celelalte trei mai mici s-au turnat cu cheltuiala familiei Mircea şi Livia Frenţiu, pe seama Catedralei „Sfânta Treime” din Arad, în anul mântuirii 2003.

Clopotul III: „Doamne, curăţeşte păcatele noastre”

Clopotul IV: „Stăpâne, iartă fărădelegile noastre”

Clopotul V: „Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre”

Semnificaţia teologică a clopotelor

Pe lângă toaca de lemn, cunoscută din cele mai vechi timpuri, clopotele fac parte comună din cultul divin, care dimensionează exteriorizarea sentimentelor de adorare şi cinstire dăruite lui Dumnezeu, dând timpului o măsură liturgică corespunzătoare şi chemând creştinul să treacă din realitatea cotidiană într-o altă realitate, nesupusă simţurilor.

Clopotele exprimă bucuria triumfătoare a Bisericii, cântată şi citită prin slujbele dumnezeieşti care se oficiază, şi ne cheamă în primul rând la împărtăşirea sfinţeniei sfinţilor, potrivit rugăciunii de sfinţire a clopotelor: „Toţi cei care pot auzi glasul lor, în zi şi în noapte, să se împărtăşească de sfinţenia sfinţilor”. La fel, glasul clopotelor ne comunică bucuria rugăciunii, precum şi primejdia şi necazul.

Clopotele bisericilor au un rost ocrotitor, vestitor şi mântuitor, însoţind în chip tainic mesajul propovăduitor al apostolilor în întreaga lume, conform cuvintelor Sfintei Scripturi „în tot pământul a ieşit vestirea lor”, dar reprezintă şi un mesaj autentic raportat la viaţa omului, la bucuriile şi încercările vieţii, potrivit cuvintelor întâlnite de cele mai multe ori ca inscripţie pe exteriorul lor: „Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng (alung)”.