Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, metale feroase, anevlope și componente electronice de la diferite societăți comerciale din Germania și Italia pentru firme din România.Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 20.045 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
20 de tone de deşeuri din Germania și Italia, oprite la Nădlac II
20 de tone de deşeuri din Germania și Italia, oprite la Nădlac II
Reactualizat la:
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Gărzii de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 20 tone de deșeuri.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani au fost reținuți, după ce au dezbrăcat forțat un copil, l-au filmat, iar imaginile au apărut pe rețelele de socializare.
Local
Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral sever în urma unui accident rutier produs pe Calea Republicii, în orașul Ineu. În accident au fost implicate un autoturism și o tricicletă electrică.
2
Local
Mii de flori și aranjamente florale, bunătăți pentru toate gusturile și două seri de muzică îi așteaptă pe cei care vor ajunge, în 24 și 25 octombrie, la Festivalul Florilor de Toamnă, organizat de Primăria Orașului Curtici. Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Local
Participanții la Ștafeta Veteranilor Invictus au ajuns la Arad, în drumul lor spre Carei, unde cele trei trasee naționale se vor reuni duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României.
1
România
Autoritățile au intervenit vineri pentru căutarea și salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de Constanța, o persoană fiind găsită decedată. Președintele Nicușor Dan a declarat că vineri dimineață o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României, menționând că acesta este un „eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfășoară în contextul Războiului din Ucraina”.
3
Advertorial
Acceptarea propriului corp începe atunci când încetăm să condiționăm respectul față de noi înșine de o anumită greutate, măsură sau imagine din oglindă. Nu trebuie să admirăm fiecare detaliu pentru a ne trata cu grijă. Putem avea nemulțumiri și, în același timp, să recunoaștem că valoarea noastră nu depinde de aspect. Construim această relație prin alegeri cotidiene, fără obligația de a ne simți permanent încrezători.
Local
Scopul evenimentului e acela de a crea legături între oameni și de a transforma implicarea într-un beneficiu real pentru copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!