Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul anului 2015, mai multe persoane de cetățenie română din județele Timiș și Alba au constituit un grup infracțional organizat având drept scop furtul de utilaje agricole – în special tractoare de mari dimensiuni – de pe teritoriul statelor UE, în dauna unor societăți comerciale având ca obiect de activitate vânzarea unor asemenea vehicule, bunurile sustrase fiind ulterior aduse pe teritoriul României și vândute la o valoare modică.
„În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 17 suspecţi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, divulgarea informațiilor secret de serviciu sau nepublice, tăinuire şi favorizarea făptuitorului”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara vor fi aduse în vederea audierii un număr de 20 de persoane.
Conform DIICOT, în cauză s-a colaborat cu autoritățile judiciare din Franța care au asistat la activităţile desfăşurate pe teritoriul României.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul structurilor de combatere a criminalității organizate din Alba-Iulia, Oradea și Ploiești, al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Alba și Bihor, precum și al jandarmilor.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
30 de percheziţii ale DIICOT în Arad, Timiş, Bihor şi alte judeţe
30 de percheziţii ale DIICOT în Arad, Timiş, Bihor şi alte judeţe
Procurorii DIICOT Timişoara au efectuat, joi dimineaţa, percheziţii în 30 de locuri din judeţele Arad, Timiş, Bihor, Alba, Hunedoara şi Prahova pentru a destructura o grupare infracţională organizată specializată în furtul de utilaje agricole. Prejudiciul în acest caz se ridică la un milion de euro.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!