aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
50 milioane de euro datorie

50 milioane de euro datorie

la 4 December 2014 08:39 Reactualizat la: 4 December 2014 10:55
4 December 2014 08:39 Reactualizat la: 4 December 2014 10:55
Creditele şi contractele de leasing ale Consiliului Judeţean Arad se ridică la aproape 50 de milioane de euro!
Scris de Alin Gherasim - Creditele şi contractele de leasing ale Consiliului Judeţean Arad se ridică la aproape 50 de milioane de euro!

Trimite articolul

X

ARAD. Nu au avut bani de investiţii, nu au avut bani de lucrări, dar nici nu puteau sta cu mâinile în sân. Aşa că au luat credit după credit pentru a finanţa diferite lucrări, unele imperios necesare, altele nu chiar atât de indispensabile. Consiliul Judeţean Arad (CJA) are, în prezent, datorii de aproximativ 50 de milioane de euro, acestea fiind credite, linii de credit sau contracte de leasing care se află în derulare în prezent. Însă nu doar instituţia judeţeană are credite, ci şi Compania de Apă Arad, societate aflată în subordinea ei.

Dar să le luăm pe rând. Creditul cel mai vechi accesat de CJA datează din anul 2002. Atunci Compania de Apă (fosta Regie Autonomă Apă Canal) lua un împrumut de 4,5 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, credit garantat de CJA. Banii au fost folosiţi pentru reabilitarea facilităţilor de tratate a apelor uzate pentru protejarea râului Mureş, după cum arată documentele. Creditul respectiv avea o perioadă de graţie de 4 ani (perioadă în care nu se plăteşte rata) şi o perioadă de rambursare de 11 ani. Ca atare, şi în prezent se plăteşte acest împrumut. Al doilea credit accesat de CJA are o valoare de 17 milioane de euro, a fost luat de la BRD în 2010 şi trebuie rambursat până în anul 2025.

Investiţia pentru care a fost luat acest credit a fost podul peste Mureş dintre Pecica şi Sânpetru German şi pentru susţinerea financiară a proiectului de modernizare a tronsonului Juliţa-Mădrigeşti şi a cheltuielilor aferente proiectului „Traseul turistic Juliţa – Mădrigeşti” până când Comisia Europeană va rambursa banii cheltuiţi pentru această lucrare.

Un al treilea împrumut, în valoare de 12,6 milioane de euro, a fost accesat, din nou, de Compania de Apă pentru lucrări de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Arad. Creditul a fost accesat în 2011, are o perioadă de graţie de 3 ani şi o perioadă de rambursare de 12 ani. Tot în anul 2011 a mai fost accesat un credit, de această dată de către CJA. 7 milioane de euro au fost luaţi cu împrumut pentru modernizarea drumului judeţean care leagă Aradul de Seleuş (lucrare ce a intrat în impas), modernizarea drumului judeţean care leagă Bocsigul de limita cu judeţul Bihor, modernizarea drumului dintre Arad şi Curtici şi modernizarea drumului judeţean 682, care leagă Aradul de limita cu judeţul Timiş.

Au trecut doi ani până când CJA a mai contractat un împrumut, de această dată în moneda naţională. 27,6 milioane de lei a luat instituţia judeţeană pentru continuarea lucrărilor la drumul Juliţa-Mădrigeşti.

Contracte de leasing

Pe lângă creditele luate, CJA a încheiat şi două contracte de leasing pentru diferite achiziţii. Unul dintre ele a fost încheiat în anul 2011 cu Unicredit Leasing Corporation IFN şi are o valoare de 990.000 de euro. CJA a ales această modalitate de finanţare pentru achiziţia celor 10 autobuze chinezeşti care au intrat în administrarea Companiei de Transport Public Arad. Contractul de leasing a beneficiat de 3 ani de graţie (inclusiv 2014), după care banii vor trebui plătiţi în 12 ani de zile. Al doilea contract de leasing a fost încheiat recent, la finele lunii octombrie 2014, având o valoare de aproape 1,1 milioane de euro. Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea de aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean Arad, aparatură care a ajuns la unitatea medicală chiar în această lună. 10 ani are la dispoziţie CJA pentru a achita şi acest contract de leasing.

Încă un împrumut

Consiliul Judeţean va mai lua cel puţin un împrumut în perioada imediat următoare. La Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale, instituţia care aprobă sau nu contractarea de noi credite, a fost depus un dosar pentru obţinerea avizului de „avalizare a biletelor la ordin de către Consiliul Judeţean Arad, în valoare de 2.193.972,53 euro, emise de SC Aeroportul Arad SA”. În spatele acestui limbaj tehnic se află un lucru foarte simplu: CJA va garanta, din nou, un contract al unei societăţi din subordine, de această dat fiind vorba despre Aeroportul Arad. Cele peste 2 milioane de euro sunt necesare pentru transformarea terminalului cargo în terminal de pasageri. Lucrarea va fi realizată pe baza emiterii unor bilete la ordin. Practic, firma care a câştigat licitaţia va lucra pe banii ei, iar Aeroportul Arad va trebui să achite lucrarea în 4 ani de zile.

Mai este loc

Creditele şi contractele de leasing accesate de CJA nu ne pun în pericol din punct de vedere financiar. Potrivit statisticilor instituţiei, în prezent gradul de îndatorare al Consiliului Judeţean este de 19,56 la sută. În ceea ce priveşte suma plătită în anul 2014 cu titlu de rate credit, dobânzi şi comisioane, aceasta a fost de 10.723.000 de lei.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
aradon ,
bani ,
cja ,
contracte ,
credite ,
euro ,
imprumut ,
leasing ,
milioane
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Ghinion teribil pentru Dragoş
    2
    Fostul prinț Andrew dă în judecată poliția britanică pentru arestarea în dosarul Epstein
    3
    Anticorupția i-a „săltat” pe polițiștii de frontieră
    4
    Dosare penale pentru șoferii fără permis, un bărbat reținut și alți șoferi beți depistați în trafic
    5
    Liga 6: Podgoria Ghioroc bate tot
    6
    55 de hectare de vegetație, afectate de incendii în weekend
    7
    FOTO | Pe podiumurile de la Milano și Paris
    8
    POLITIC. Kelemen Hunor: „Avem responsabilitatea să găsim o soluție”
    9
    Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei. Una dintre nave s-a scufundat
    10
    Liga 3, Seria 7, Etapa 7

    Local

    Anticorupția i-a „săltat” pe polițiștii de frontieră
    Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.

    Local

    Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
    Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.

    Local

    Șansă pentru 45 de tineri vulnerabili din Arad
    Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.

    Local

    Centrală fotovoltaică la Spitalul de la Mocrea
    Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică. 2

    România

    Proiect de lege: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
    PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.

    Mapamond

    Studiu: Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață
    Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

    Mapamond

    Trump afirmă că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.

    Mapamond

    Trump susține că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
    Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.

    Ştiri sportive

    Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
    Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.