O femeie a fost trimisă în judecată pentru dare de mită după ce a oferit 1.600 de lei în schimbul permisului concubinului ei. Poliţiştii au reţinut permisul auto al bărbatului după ce acesta a încălcat regulile de circulaţie. „În noaptea de 3 spre 4 august 2016, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Vladimirescu au reţinut permisul de conducere şi i-au aplicat o amendă contravenţională concubinului inculpatei, iar în dimineaţa zilei de 8 august 2016, aceasta a oferit şi consecutiv a încercat să remită lucrătorului de poliţie suma de 1.600 de lei, pentru a-i fi restituit permisul de conducere reţinut. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 12 octombrie 2016 trimiterea în judecată a inculpatei Căldăraru Ramona pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalul Arad”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
A dat mită pentru concubin
A dat mită pentru concubin
O femeie a oferit mită poliţiştilor din Vladimirescu pentru ca iubitul ei să-şi primească permisul care-i fusese reţinut.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 22-10-2026 sunt următoarele:
România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Mapamond
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa.
Local
Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.
1
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.
UT Arad
ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.
ARADON Sport local
HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.
România
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!