Bărbatul a dat apoi „o tură” cu autoturismul pe raza municipiului Arad. După sesizarea furtului, polițiștii au descoperit mașina pe Bulevardul Revoluției. „Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat de 54 de ani, din Arad, care, în seara zilei de 2 decembrie, profitând de neatenția proprietarului, ar fi sustras un autoturism din fața unui local din Piața Avram Iancu, pe care l-ar fi condus apoi pe raza municipiului. În urma cercetărilor efectuate, autoturismul a fost depistat la scurt timp pe Bulevardul Revoluției, fiind identificat și autorul faptei. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a celui în cauză”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
A furat un autoturism din fața unui local din Piața Avram Iancu
A furat un autoturism din fața unui local din Piața Avram Iancu
Reactualizat la:
Un arădean în vârstă de 54 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a sustras o mașină din fața unui local din Piața Avram Iancu, în 2 decembrie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!