Totul pentru a-l informa de decesul fostei sale soţii, adică mama bărbatului. Din cele şapte rânduri pe care le-a lăsat pe pagina destinată interpelărilor şi întrebărilor, a reieşit povestea sa de viaţă. Cum că părinţii lui au fost divorţati, că a rămas cu mama pe care a respectat-o foarte mult şi al cărei nume de fată l-a preluat şi el ca semn de respect. Nu ştia prea multe despre tatăl său, doar o parte dintr-o adresă la care a locuit la un moment dat şi cerea serviciului de stare civilă din cadrul Primăriei să îi pună la dispoziţie adresa completă pentru a-i scrie o scrisoare prin care să-l anunţe despre decesul fostei soţii. „Doresc să-l informez că fosta lui soţie a decedat. Dacă este în viaţă, vă rog daţi-mi o adresă unde să-i scriu”, scria bărbatul pe pagina de Forum a site-lui.
Răspunsul Primăriei a venit după aproape o lună şi i-a adus vestea morţii tatălui. „Ca urmare a decesului tatălui dumneavoastră, vă îndrumăm să vă prezentaţi la primăria de sector – stare civilă, în vederea depunerii cererii de eliberare a certificatului de deces a acestuia”, se specifica pe aceeaşi pagină. Şi aşa bărbatul a aflat de moartea tatălui său, asta dacă a mai urmărit pagina web a primăriei Arad. Şi poate între timp a intrat şi în posesia certificatului de deces. Măcar acum poate avea certitudinea morţii părinţilor, dacă cea a vieţii nu fost, probabil, căutată niciodată.
A întrebat la Primărie unde îi locuieşte tatăl. Ce a aflat bărbatul?
A întrebat la Primărie unde îi locuieşte tatăl. Ce a aflat bărbatul?
Cerere ciudată a unui bărbat care s-a adresat online, pe la finele lunii ianuarie 2016, Serviciului de Stare Civilă din cadrul Primăriei Arad pentru a cere adresa tatălui său despre care presupunea că trăieşte încă în Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Citiți principiile noastre de moderare aici!