Şoferul este cercetat în stare de libertate, fiind trimis în judecată pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat şi tractarea unei remorci neînmatriculate. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 23.10.2015, în jurul orei 01:40, inculpatul D.Ş.G. a condus, pe DN79A, între localităţile Vărşand şi Chişineu Criş, automarfarul marca DAF şi a tractat o semiremorca, în condiţiile în care numerele de înmatriculare ale semiremorcii erau expirate din data de 22.10.2015. În aceleaşi împrejurări, inculpatul D.Ş.G. a trecut fraudulos frontiera de stat din Ungaria în România, prin P.T.F. Vărşand. Dosarul penal şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş”.
A trecut fraudulos frontiera cu un DAF
A trecut fraudulos frontiera cu un DAF
Un bărbat a trecut fraudulos frontiera la volanul unui DAF cu semiremorcă ale cărei numere erau expirate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!