La ieşirea din secţia de vot, prefectul Pribac a declarat următoarele: „Am afirmat şi zilele trecute cât de important este ca cetăţenii să se prezinte la vot, pentru a avea un rezultat incontestabil al Referendumului. Astăzi se desfăşoară un Referendum organizat în baza legii şi în aceste condiţii este foarte important ca cetăţenii să se pronunţe asupra problemei supusă atenţiei lor. Am speranţa că votul de astăzi se va desfăşura fără incidente de natură să încalce legislaţia în baza căreia este organizat Referendumul. Toate instituţiile implicate în organizarea Referendumului sunt mobilizate pentru a asigura respectarea legii în ceea ce priveşte desfăşurarea votului de astăzi.
A votat prefectul!
ARAD. Prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac, a votat în jurul orei 10.00 la secţia cu numărul 30 din municipiul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
1
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!