Curtea de Conturi şi-a făcut bilanţul pe anul 2018, prezentând-şi activitatea. Una dintre instituţiile controlate de inspectori a fost Primăria Municipiului Arad. Iar aici, potrivit raportului, au fost identificate mai multe nereguli în contabilitatea primăriei. Calculele făcute de cei de la Curtea de Conturi indică faptul că abaterile financiar-contabile la Primăria Arad pentru anul 2017, aceasta fiind perioada vizată de control, sunt de peste 28,7 milioane de lei. Cea mai importantă abatere, din punct de vedere a sumei, o reprezintă neînregistrarea unor facturi. Explică cei de la Curtea de Conturi: „În contabilitatea instituţiei nu au fost înregistrate un număr de 37 de facturi emise de un agent economic, pentru lucrările de investiţii efectuate în cadrul Contractului de concesiune a serviciului de iluminat public în municipiul Arad”. Potrivit calculelor celor de la Curtea de Conturi, abaterile în acest caz au însemnat 21.282.000 de lei.
Un alt capitol important din punct de vedere al sumei care a fost stabilită drept abatere o reprezintă evidenţierea, în mod eronat, a activelor fixe amortizate. „La 31.12.2017, în soldul creditor al contului 105 <Rezerve din reevaluare> sunt evidenţiate în mod eronat şi activele fixe amortizate integral sau/şi scoase din funcţiune, ca urmare a faptului că entitatea nu a transferat asupra rezultatului reportat rezervele din reevaluarea activelor fixe corporale existente în instituţie”, se arată în raportul Curţii de Conturi în care se stabileşte şi abaterea estimată: 5.376.000 de lei.
Alte abateri
O altă neregulă se referă la faptul că, deşi unele firme au fost radiate, potrivit documentelor Primăriei acestea trebuiau să plătească taxe şi impozite la Primărie. „În contabilitatea entităţii, precum şi în evidenţa analitică pe plătitor s-au menţinut în mod eronat creanţele datorate de un număr de 31 de contribuabili radiaţi de la Oficiul Registrului Comerţului”, se arată în raport. Aici, valoarea abaterilor constatate este de peste două milioane de lei. O altă sumă stabilită drept abatere financiară, una de 199.000 de lei, se referă la lucrări plătite de primărie pentru un teren care nu îi aparţine. „Au fost decontate lucrări de întreţinere carosabil – Parcare Piaţa Sporturilor, pe un teren aflat în proprietatea agentului economic SC Continental Vest Arad, şi nu în patrimoniul UATM Arad”, se arată în documentul celor de la Curtea de Conturi. Pe lângă abaterile menţionate mai sus, au mai fost identificate şi altele, dar care, din punct de vedere al sumelor, au fost mult mai mici.
Au primit termen
După finalizarea controlului, respectiv în luna iulie a anului 2018, inspectorii Curţii de Conturi au venit şi cu un set de măsuri pe care să le ia Primăria Arad: „În vederea înlăturării neregulilor constatate, a fost emisă decizia 1542/19.07.2018 vizând stabilirea întinderii prejudiciilor şi luarea măsurilor de recuperare a acestora, precum şi de înlăturare a abaterilor constatate în activitatea financiar-contabilă şi fiscală”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!