„Vă mulțumesc tuturor celor care ați apreciat intenția candidaturii mele la președenția Partidului Național Liberal Arad și m-ați susținut în acest demers! Țin să vă informez că mă opresc aici și îmi voi retrage candidatura, deoarece în urma analizelor din județ, se pare că PNL Arad nu este pregătit pentru un președinte provenit din vechiul PNL. În urma presiunilor exercitate prin foruri administrative existente, în urma stabilirii aberante și la întâmplare a numărului de delegați din fiecare localitate, călcând în picioare regulile de organizare internă, actuală conducere PNL Arad fură șansa organizațiilor locale importante, cu rezultat, de a-și impune un nou președinte! Astfel, am luat decizia de a nu mai candida nici măcar în Biroul Județean a PNL Arad și de a mă axa strict pe administrație, până la momentul în care partidul își va dori o reală reformă, atât de necesară! Voi susține vehement orice formulă care va încerca să combată actuala toxicitate din PNL Arad, să reînvie acest partid istoric și să-l readucă acolo unde îi este locul”, a anunţat Abrudan printr-un comunicat de presă.
Abrudan se retrage din cursa pentru şefia PNL
Abrudan se retrage din cursa pentru şefia PNL
Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu şi unul dintre cei doi candidaţi la şefia filialei judeţene a PNL, a anunţat că se retrage din cursa pentru preşedinţia partidului. Abrudan acuză presiuni, atacând voalat actuala conducere, dar şi pe Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad şi candidatul rămas în cursa pentru şefia filialei judeţene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Printr-o campanie a Federației Filantropia, au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite și de câte o pereche de ochelari.
Local
Consiliul Județean Arad a dat curs cererii orașului Lipova de relocare a sumei de 250.000 de lei către reabilitarea infrastructurii rutiere din oraș.
Local
Aparatul achiziționat este printre puținele din România și a putut fi cumpărat grație unui proiect transfrontalier.
Local
Traficul intens înregistrat în ultimele zile pe drumurile din zona de frontieră cu Ungaria, pentru că mii de români stabiliți în alte țări vin la familii de sărbători, a dus la apariția unor cantități mari de deșeuri aruncate prin parcări sau pe marginea drumurilor.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!