Odată cu intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim sau cu Dumineca Floriilor, cum mai este numită în popor, creștinătatea pășește în Săptămâna Mare sau a Patimilor. O săptămână   care  încheie un ciclu liturgic, de postire de 40 de zile și începe un altul, de post mai aspru, de asceză duhovnicească, în care fiecare dintre noi suntem chemați să aducem prinosul jertfelniciei trupești prin renunțarea la hrană trupească cât mai mult posibil pe parcursul celor șase ale acestei săptămâni și primirea hranei celei duhovnicești a Trupului lui Hristos.

Hristos vine să moară pentru noi. Hristos acceptă se lasă vândut de către Iuda pentru noi și ca un dat și  în zilele noastre Iuda este tot mai prezent în lume, iar lumea pare că îi ridică lucrarea la rang de virtute, îndemnându-și membrii la delațiune… Hristos se lasă biciuit pentru noi. Hristos se lasă scuipat, încoronat cu cunună de spini, își lasă haina în mâna deicizilor pentru a fi trasă la sorț, Hristos se lasă înlănțuit de către cei pentru care venise să îi dezrobească din lanțurile cele nevăzute ale lui Veliar.

Hristos se lasă abandonat de cei care juraseră să moară împreună cu El. Judecătorul lumii este dat la judecata lui Pilat. Adevărul și Viața se lasă întrebat despre adevăr.  Cel ce a creat mâna și piciorul își lasă străpunse palmele și tălpile picioarelor. Cel ce a făcut femeie din coasta lui Adam își lasă împunsă coasta de sulița ostașului roman. Cel ce se descoperă ca Fiu al lui Dumnezeu și deoființă cu Duhul și cu Tatăl ne încredințează pe Fecioara Maria  de Mamă. Domnul păcii exclamă pentru noi Săvârșitu-sa! Arătând prin aceasta că planul Lui Dumnezeu din veac, de a mântui neamul omenesc, cel căzut prin Adam, a fost împlinit prin moartea sa pe Cruce, pe care a sfințit-o cu scump sângele Său.

Catapeteasma Tempului se rupe de sus până jos, aratând prin aceasta ruperea blestemului și vălului legii. Întuneric mare cuprinde pământul făcând pe om să gândească la răscumpărarea de mult promisă. Trupurile drepților vechi testamnentari înviază, intră în Ierusalim și se arată multora. Iadul se cutremură, Adam se bucură, Eva se veselește, moartea este omorâtă. Sutașul mărturisește convertindu-se: ”Cu adevărat omul acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”.

Este săptămâna pătimirii și totuși este săptămâna Mântuirii! Prin patimă și cruce ajungem la Învierea Mântuitorului și la izbăvirea noastră. Tristețea patimilor este covârșită, însă, de bucuria Învierii. Mântuitorul ne arată nouă prin jertfă și patimă că fără de suferință nu putem ajunge la înviere. Moartea și Învierea Domnului au fost acte reale de jertfă iar suferința a  atins apogeul prin răstignirea Lui. Noi nu puteam reintra la Tatăl decât în stare de jertfă.

Astăzi uităm adesea de semnificația  Sărbătorii Sfintelor Paști.  Pentru mulți dintre noi și această sărbătoare- de altfel cea mai mare a creștinilor- nu reprezintă decât un alt prilej de petrecere și ghiftuire. În loc de Sfînta Lumină – care este mărturia peste milenii a Învierii reale a Mântuitorului- tronează în casele noastre iepurașul care ne aduce ouă roșii neințelegând nici măcar semnificația ouălor roșii sau a mielului pe care îl sacrificăm justificând :”că așa-i obiceiul”. Au rămas însă zile în care să ne putem cerceta propriile conștiințe  și în care să putem măcar să medităm la ”Hristos – mielul cel jerfit pentru noi” iar, prin această meditație, să pregustăm măcar un crâmpei din Bucuria duhovnicească a Învierii Domnului , ”iertându-ne unii pe alții pentru Înviere și așa să cântăm Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le”