În fapt, din probele administrate în acest dosar, inculpații D.V. și G.G.L., în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, în perioada anilor 2008 – 2009, nu au înregistrat în evidenţa contabilă a acesteia şi nu au declarat la organul fiscal teritorial operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente, modalităţi ilicite în care au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 134.115 lei. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad.
Administratori de firma, judecati pentru evaziune fiscala
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a doi administratori de firmă, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit procurorilo, cei doi administratori au prejudiciat bugetul de stat cu peste 134.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!