În urma verificărilor, s-a constatat că sesizarea nu a fost întemeiată, urna mobilă fiind transportată cu pază, viceprimarul nefăcând altceva decât să asigure un mijloc de transport, pe care l-a şi condus. Nimic ilegal, aşadar.
Alarma falsa la Dorobanti
<span style="font-size: 13px;">ARAD. Biroul Electoral Judeţean a fost sesizat că la Dorobanţi urna mobilă ar fi fost dusă la căminul de bătrâni fără pază militarizată, de către doi membri ai biroului secţiei de votare însoţiţi de către viceprimarul comunei.</span>
<span style="font-size: 13px;">
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
4
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
4
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!