ARAD. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au destructurat afacerea înfloritoare a unei arădence care, se pare, vindea alcool contrafăcut. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Arad (IPJ) anunță că, în urma unor percheziții domiciliare efectuate la locuința lui A.M., de 54 de ani, care locuiește în municipiul Arad, au fost descoperiți aproximativ 120 de litri de alcool. În plus, au fost găsite și recipiente în care ar mai fi fost alcool. „Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au depistat cantitatea de 120 de litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool, pentru care femeia nu poseda autorizaţie de antrepozit fiscal. Acesta era depozitat în butoaie şi zeci de flacoane din plastic. Au mai fost descoperite butoaie și flacoane etichetate pentru îmbuteliere”, declară Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ. Oamenii legii au mai descoperit zeci de flacoane goale din plastic care aveau aplicate etichete pe care scria Alkohol etanol 96 % sau Etil alkohol 96 %. Pe numele arădencei a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de deținere de produse accizabile din categoria celor supuse marcării în afara antrepozitului fiscal și contrabandă. „Întreaga cantitate de lichid incolor cu miros specific de alcool a fost sigilată şi ridicată în vederea reţinerii”, mai spune Camelia Tuduce.
Alcool contrafacut in casa unei aradence
Reactualizat la:
Oamenii legii au descoperit 120 de litri de alcool contrafăcut în locuința unei femei din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!