Aceasta, în urma susţinerii unui concurs, la sfârşitul anului trecut. „Este o funcţie administrativă, tehnică, pe profilul meu profesional. Am lucrat la Universitate 13 ani în acest domeniu, pe care, de 15 ani, sunt şi cadru didactic. Voi rămâne pe mai departe conferenţiar, pentru că nu este o situaţie de incompatibilitate. Din punct de vedere politic, demisionez din toate funcţiile deţinute în PSD, rămânând simplu membru”, precizează Alexandra Braica. În ceea ce priveşte demnitatea publică ocupată în guvern, Alexandra Braica spune că „a fost o experienţă extrem de interesantă, onorantă pentru omul politic Alexandra Braica”.
Alexandra Braica, director resurse umane la Senatul României
Alexandra Braica, director resurse umane la Senatul României
Reactualizat la:
Eliberarea arădencei Alexandra Braica din funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii a fost una la cerere, deoarece începând cu data de 06 ianuarie 2016 va fi angajata Senatului României, pe postul de director resurse umane.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!