Voi ați fi încercat să deslușiți silueta soției sau poate a mamei, ați fi empatizat cu mulțimea îndurerată, ați fi rămași muți de uimire în fața puhoiului de oameni, fotografiat de sus, și ați fi trăit un pic din spectacolul morții. Un spectacol la care nu am vrut să fim parte. La fel cum nu am vrut să fim parte nici la cel al Grațianei Răuț. Doi tineri a căror dramă, agonie și moarte le-a fost mai mediatizată ca întreaga viață.
Pe ultimul drum am vrut să ne retragem. Din decență, am considerat noi, din respect pentru cei care l-au condus pe Vale către lumea de dincolo. Era drumul la capătul căruia și-au luat pentru ultima dată rămas bun. Poate am greșit și trebuia să fim acolo, să stoarcem drama până la capăt și să o convertim în rating și accesări. Nimic nu se vinde mai bine decât moartea și nimic nu ne cutremură mai tare decât gândul morții.
Ne-am oprit. Ultimul drum nu mai trebuie vândut. E cel mai greu drum al celor rămași în viață. La capătul lui va fi prăbușirea și singurătatea. Ultimul drum nu e al celui ce nu mai e, ci e a celor vii, e ultimul lor drum împreună. Nu aveam ce căuta acolo pentru că pentru noi era doar primul drum împreună cu Vale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Am ratat ultimul drum al lui Vale
Arad. Puteam să fim acolo, pe ultimul drum. Să vă arătăm fotografii cu chipuri îndurerate. Poate prindeam în obiectiv și o lacrimă în ochii stinși de durere ai părinților, sau poate v-am fi vândut niște imagini generale cu mulțimea de prieteni, cunoștinte, rude sau doar curioșii care au venit în ziua înmormântării.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!