În a cincea zi de greva foamei, unii dintre consilierii Serviciului de Probaţiune Arad au avut nevoie de îngrijiri medicale. Lipsa mâncării îşi spune cuvântul, iar cei nouă grevişti au început să se confrunte cu dureri de cap, dureri musculare şi vertij. Doi dintre consilieri au decis să renunţe la protestul extrem, alegând să nu îşi pună viaţa în pericol.

„Nu ne simţim prea bine. Dar ne dezarmează atitudinea angajatorului, care consideră că protestul nostru este simbolic. Prin urmare, cel mai probabil, vom avea aceleaşi salarii de mizerie şi de acum înainte. Au fost cinci zile de grevă a foamei, am început să nu mai văd bine, am avut dureri musculare şi incapacitate de concentrare. Nu vreau să îmi pun viaţa în pericol, cu atât mai mult cu cât văd că ne luptăm degeaba. Am lucrat în tot acest timp, am consiliat pe cei care erau programaţi”, a spus Camelia Ciobăniţă Sălăjan, unul dintre consilierii de probaţiune care a renunţat la protest.

Şeful serviciului, Dalina Groza, a declarat: „Am fost nouă, am rămas şapte în greva foamei. Uneia dintre colege i-a fost foarte rău, am chemat ambulanţa. Avem glicemiile scăzute, cei de la ambulanţă ne propun zilnic spitalizare sau perfuzii cu glucoză, dar am refuzat de fiecare dată. Suntem slăbiţi, suntem copleşiţi, avem dureri de cap, crampe musculare, tulburări de vedere. Nu am primit absolut niciun semnal de la Bucureşti. Deşi asistăm la un protest fără precedent, sunt consternată că nu am primit niciun semnal de la angajator. Din partea factorilor decidenţi, nu avem nicio reacţie. Le solicităm un punct de vedere pe această cale, vorbim despre zeci de angajaţi de la probaţiune din întreaga ţară care au intrat în greva foamei”.

Medicii de la Ambulanţă, care merg zilnic să verifice starea de sănătate a greviştilor, spun că au început să apară simptome normale, aferente lipsei aportului de calorii. Însă niciunul dintre consilierii de probaţiune nu este în pericol.

Reamintim, în seara de 10 decembrie angajaţii Serviciului de Probaţiune Arad au intrat în greva foamei, nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au crescut deloc în ultimii şase ani de zile, deşi există inclusiv sentinţe judecătoreşti care obligă statul să le majoreze veniturile.