Amendă de 1.000 de lei pentru o camionetă de moloz
Amendă de 1.000 de lei pentru o camionetă de moloz
O nouă sancţiune aplicată de poliţiştii locali arădeni pentru debarasarea molozului pe domeniul public. S-a întâmplat luni, cu puţin înainte de ora prânzului, când un bărbat a fost surprins descărcând moloz dintr-o camionetă, pe strada Ovidiu. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică l-au amendat cu 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.
Scris de Diana Dutu-O nouă sancţiune aplicată de poliţiştii locali arădeni pentru debarasarea molozului pe domeniul public. S-a întâmplat luni, cu puţin înainte de ora prânzului, când un bărbat a fost surprins descărcând moloz dintr-o camionetă, pe strada Ovidiu. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică l-au amendat cu 1.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor.
„Ținând cont de faptul că arădenii certați cu legea nu își manifestă disponibilitatea de a răspunde nenumăratelor apeluri la decență, Poliția Locală Arad le recomandă tuturor cetățenilor care sunt martori ai unor astfel de încălcări ale legii să le sesizeze la numărul de telefon al dispeceratului, 0257-939 – apel gratuit” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Arad.
Guvernul va decide în perioada următoare reducerea accizei la carburanți, iar măsura va viza în primul rând motorina, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
ARAD. Echipele de pe primul loc în seriile A şi B au obţinut doar remize în a doua etapă a returului şi urmăritoarele au micşorat distanţa. În schimb, în Seria C, Victoria Ineu defilează spre Liga 4.
SÂNTANA. Un bărbat trecut bine de prima tinerețe este cercetat penal, după ce polițiștii arădeni au descoperit că acesta deținea instrumente pentru confecționarea muniției artizanale, dar și zeci de cartușe și un pistol. 1
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!