Cei 200 de lei primiţi drept amendă îl vor determina, o bună perioadă de timp, să își revizuiască atitudinea. Cazul nu este singular în judeţ.
Potrivit Eugeniei Crainic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Arad, „agentul comunitar care l-a surprins (pe tânărul din Ineu – n.r.) a descoperit, numai în ultimele trei zile, tot atâția indivizi certați cu bunul simț, oameni cărora nu le pasă că sunt în mijlocul orașului, atunci când decid să se manifeste contrar oricăror reguli de bună conviețuire și decență”.
În plus, polițiștii comunitari au desfășurat, de pildă, o activitate susținută și în zona Gării CFR, unde au întocmit procese verbale pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială. Cetăţenii Ioan S. și Ioan G. au fost surprinși, de pildă, consumând băuturi alcoolice și provocând scandal pe peronul gării, determinându-i pe călători să își caute variante alternative de a trece de punctul în care se desfășurau cei doi. Zurbagiii au fost sancționați cu sumele de 300 de lei, respectiv 100 de lei.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!