Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad, jandarmii au fost angrenați și în misiunile organizate în sistem integrat și au răspuns apelurilor venite din partea cetățenilor prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Astfel, în perioada 30 aprilie – 2 mai, pe timpul misiunilor desfășurate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 3.400 de lei. Sancțiunile au fost date pentru fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost întocmite acte de sesizare, în cazul depistării a șase persoane susceptibile de săvârșirea a patru infracțiuni, printre care: furt, violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe. „Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au asigurat măsurile de ordine publică, pe timpul desfășurării manifestărilor dedicate Sărbătorii Pascale. Misiunile au fost organizate și desfășurate în baza Planului de măsuri pentru creșterea siguranței publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne”, au precizat reprezentanţii IJJ Arad.
Amenzi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice de Paşte
Amenzi pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice de Paşte
Jandarmii arădeni s-au aflat, în noaptea de Înviere şi în ziua de Paşti, în zona lăcașurilor de cult din municipiul și județul Arad, pentru ca manifestările religioase să se desfășoare într-un climat de ordine și siguranță publică.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!