Anunţul a fost făcut de către directorul DSP, Horea Timiş. Potrivit acestuia, medicul coordonator a fost amendat cu 10.000 de lei, iar unul dintre medicii curanţi cu 2.000 de lei. „Din păcate au fost şi sancţiuni. Amenzile au fost date pentru modul în care au fost tratate cazurile care au apărut în presă”, a spus directorul DSP Arad. Trebuie precizat că spitalul TBC a devenit secţie Covid-19, acolo fiind trataţi arădenii infectaţi cu noul coronavirus. Horea Timiş a mai adăugat că, pe lângă aceste două amenzi, au mai fost aplicate şi alte două sancţiuni: 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor preventive la personal, respectiv măşti şi dezinfectanţi, şi 6.000 de lei într-un caz de gestionare necorespunzătoare a deşeurilor.
Amenzi pentru medicii spitalului TBC din Grădişte
Amenzi pentru medicii spitalului TBC din Grădişte
Fostul medic coordonator al spitalului TBC din Grădişte şi unul dintre medicii curanţi de acolo au fost amendaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
4
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
4
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!