Andrei Pleşu: "Google nu poate substitui cultura"

– Aţi resimţit vreodată ca pe o neşansă faptul că v-aţi născut într-o cultura mică? Având în vedere că Cioran spunea: „orgoliul unui om născut într-o cultură mică va fi întotdeauna rănit”…

Pleşu: – Nu, n-am simţit niciodată asta. Am luat apartenența mea la cultura românească mai mult ca pe o provocare. E adevărat că atunci când un român, sau orice alt exponent al unei culturi de acest tip, umblă prin străinătate, el nu are pe creer numai răspunderea prestaţiei lui ci, întotdeauna, şi ideea că reprezintă o cultură „mică” şi trebuie să arate că şi cultura aia mică are ce-i trebuie. Cu alte cuvinte ai un orgoliu dublu, un orgoliu personal şi unul naţional. Vrei să nu faci de râs țărișoara… Asta complică puţin starea psihică a celui care performează, dar nu pot să spun că m-am simţit vreodată depunctat sau defavorizat de faptul că provin dintr-o cultură mică. Şi, de altfel, există în istoria culturii omeneşti mari culturi mici cu performanțe extraordinare. Cultura feniciană, de pildă.

-Pentru a ajunge la cultură, la cultură în sens tare, ai nevoie în primul rând de educaţie,o educaţie sănătoasă. Aş dori să vă exprimaţi părererea în legătură cu multiplele reforme ale educaţiei. După cum bine ştiţi suntem în faţa unei noi reforme, a unei noi legi, reprezintă aceasta un progres în acest lung şir de reforme?

Pleşu:- Cred că educaţia este un tip de proces care nu depinde strict de legislaţie, depinde în mare măsură de un raport direct între „învățător” şi cel care învață, deci între profesor şi elev. Acest raport nu poate fi legiferat. Trebuie ca profesorul să aibă o anumită înzestrare, o anumită calitate, iar elevul să aibă o anumită receptivitate, o anumită plasticitate. Or astea sunt lucruri delicate, inefabile, care nu pot fi reglementate. Putem avea o lege foarte bună a învăţământului dar, dacă avem profesori proşti şi elevi opaci, nu o să se întâmple nimic pozitiv. Părerea mea este că, la ora asta, suntem într-o criză a formării cadrelor, că profesorii au, uneori, anumite dificultăţi să fie la înălţimea oficiului lor, iar elevii au anumite dificultăţi să se adapteze la postura de învățăcel. .În rest, părerile legate de aspectele strict instituționale ale învățămîntului pot fi și sunt divergente.. Mie mi se pare că noua lege a învăţământului are câteva inovaţii rentabile, cum este, de pildă, posibilitatea acordată unor oameni tineri dar excepţionali să urce mai rapid în ierarhia academică, dar inevitabil are şi fragmente discutabile. Din păcate, noi nu le discutăm la rece, tehnic ci le discutăm într-un fel de atmosferă de isterie politică, din perspectiva căreia nimic nu mai poate fi analizat corect.

-Nu vi se pare însă că reforma este formală, că nu este una de fond, în sensul că lotul materiilor anacronice a rămas neatins?

Pleşu: – Dar ce înseamnă „materii anacronice”? Poate că aici sunt oarecum demodat, îmi plac şi materiile care nu mai au actualitate ultimă. Îmi aduc aminte de o vorbă a domnului Noica despre necesitatea de a reface un episod liceal între 30 şi 35 ani. La vârsta liceului nu ne interesează toate materiile, dar la 30 de ani începem să vedem cât de interesantă e enciclopedia cunoaşterii. Vrem să reînvățăm şi un pic de geografie şi un pic de chimie… Când mă uit la inşi din Occident care cred, de pildă, că Varna e în România, sau care cred că Budapesta e capitala României, atunci îmi spun că puţină geografie nu le-ar fi stricat. Nu sunt de acord că Google, cum spunea cineva, poate substitui o cultură organică, învăţată în stilul clasic. Problema e alta: e nevoie de o rescriere şi de o revizuire a manualelor. Am văzut câteva și nu materia propriu-zisă e problema ci felul cum este ea prezentată. Acolo se întâmplă lucruri care pendulează între catastrofal şi idiot.

-Anul trecut a luat fiinţă Societatea română de filozofie ca organizaţie de breaslă la nivelul ţării. Credeţi că asemenea organizaţii ar putea da un suflu nou filosofiei?

Pleşu: – Recunosc cu o oarecare stânjeneală că nu ştiu nimic despre această societate. Am auzit ceva doar despre o societate fenomenologică.Orice asociere de breaslă poate fi bună dar poate fi şi formală; pariez pe faptul că cea despre care vorbiți e bună. Eu nu sunt membru. Însă filosofia nu se poate resuscita doar prin „organizaţii”. În primul rând trebuie să avem filosofi cu o activitate filosofică intensă şi mai ales o comunitate filosofică în care să existe reactivitate. Problema României la ora actuală e că dacă cineva scrie o carte de filosofie, nimeni nu ştie de ea. A apărut, ca să dau un exemplu, o carte de Andrei Cornea care vorbeşte despre problema neantului în filosofia greacă. Aţi auzit vreun ecou? Nimeni nu vorbeşte despre ea. Există cărţi românești despre Heidegger şi Aristotel despre care nu vorbește nimeni. Câtă vreme producţia filosofică se izbeşte de un zid de vată, putem să facem oricâte asociaţii vrem.

-Există vreun proiect de continuare a cărţii „Minima moralia”? Aţi aruncat o plasă conceptuală, aţi fixat categorii morale dar, acea construcţie etică parcă ar mai trebui continuată.

Pleşu: -Nu am vrut să fac un sistem, a fost o reflecţie determinată de datele pe care le aveam atunci,de starea existenţială şi socială pe care o aveam atunci. Nu cred în sisteme închise, geometrice, cred că lucrurile vii sunt în mişcare. Sigur, dacă cineva va simţi nevoia să continue acest tip de efort, m-aş bucura. Eu personal îmi urmăresc ideea pe alte căi.

Lucian Ardelean

redactia.jurnalaradean@informmedia.ro

În picioare, la Pleşu şi Liiceanu