ARAD. Peste 1.200 de poliţişti arădeni au luat parte, înte 12 şi 16 martie, la acţiuni care au avut ca scop asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională. După patru zile de acţiuni, poliţiştii au contabilizat numărul infracţiunilor constatate şi al amenzilor aplicate. Este vorba despre 60 de infracţiuni, dintre care 22 de natură judiciară, 11 economico – finaciare, 4 la regimul armelor şi muniţiilor şi 19 la regimul circulaţiei rutiere. 21 din aceste infracţiuni au fost constatate în flagrant. De asemenea, poliţiştii arădeni au depistat 22 de persoane bănuite că au comis infracţiuni, 3 dintre acestea fiind reţinute şi 6 arestate. Au fost depistate şi reţinute 3 persoane urmărite naţional. Poliţiştii au mai reţinut 6 arme deţinute ilegal, din care 3 letale şi 181 de cartuşe. În ceea ce priveşte acţiunile pe linie rutieră, agenţii de circulaţie au lăsat 71 de şoferi fără permisele de conducere. „În cadrul acestor acţiuni au fost aplicate 1.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.6145 lei. Valoarea bunurilor confiscate este de 36.274 de lei”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Aproape 2.000 de amenzi date de politisti in patru zile
Timp de patru zile, poliţiştii au aplicat 1.700 de sancţiuni şi au depistat 22 de persoane bănuite că au comis infracţiuni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!