Bărbatul se afla la volanul unui autoturism marca Opel Astra Caravan şi se deplasa din direcţia localităţii Apateu înspre Chişineu-Criş. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, şoferul a fost condus la spital unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş „din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie în sânge la proba I de 2.00 mg/l, iar la proba II de 1.80 mg/l”. Pentru fapta sa, bărbatul a fost trimis în judecată de procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, urmând ca Judecătoria Chişineu-Criş să soluţioneze dosarul.
Aproape de comă alcoolică la volan
Aproape de comă alcoolică la volan
Conducea la limita comei alcoolice. Poliţiştii au depistat în trafic un şofer care avea o concentraţie de vapori de alcool în aerul expirat de 1.22 mg/l în aerul expirat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
FCC UAV ICIM Arad joacă vineri un amical cu CS Universitatea Cluj-Napoca, primul joc acasă după cinci luni.
Local
Anghel: „PSD spune că vrea stabilitate, dar mută poarta de fiecare dată când mingea se apropie”
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!