ARAD. N-ar trebui să-i uităm niciodată pe cei care ne-au câștigat libertatea, în urmă cu exact 30 de ani: ALMAN WERNER – 20 ani, BUTE IOAN – 23 ani, BUGY ROBERT – 18 ani, CRIŞAN AUREL – 38 ani, CRIŞAN VASILE – 42 ani, COJOCARU LADISLAU – 35 ani, COSMA MARIUS – 19 ani, CLEPE IOAN GHEORGHE – 29 ani, DON RADU – 25 ani, DUMA PAVEL – 32 ani, DUMITRAŞCU COSTEL – 20 ani, GRUBER GEZA – 26 ani, HARTMAN MARIN – 18 ani, LILE CRISTIAN – 19 ani, HERBEI CRISTIAN – 18 ani, LUCACIU OCTAVIAN – 37 ani, LUKACS ZOLTAN – 31 ani, MADA MIHAI – 18 ani, NICOLCIOIU SORIN – 19 ani, PUŞCĂU ADRIAN – 20 ani, RĂNOIU GELU – 23 ani, SAFALERU ANDREI – 19 ani, SUCIU SĂNDEL – 20 ani şi TOTH SANDOR – 44 ani.
După Timişoara, a ieşit Aradul. După Arad, restul ţării. După Timişoara, Aradul a simţit gustul libertăţii. Revoluţia a ajuns doar apoi în celelalte oraşe. După Timişoara, la Arad s-a visat prima oară frumos. După morţii din Timişoara, Aradul şi-a plâns eroii. Au fost zece tineri de 18-20 de ani care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului. Pentru libertate, au murit atunci 24 de arădeni. Dintre cei 24, la Arad au fost ucişi 19, ceilalţi arădeni fiind împuşcaţi în alte localităţi, unde fie efectuau serviciul militar, fie se aflau din varii motive. Din totalul de 24, trei au murit pe 22 decembrie, 8 pe 23, zece, pe 24, doi pe 25, iar unul a decedat la spital pe 29. Nouă arădeni au fost împuşcaţi la Arad, cinci la Timişoara, Bucureşti şi Turda. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Datorită lor, datorită Revoluției din 1989 azi putem vorbi liber, scrie liber, accesa orice site și citi orice carte. Datorită lor, putem vorbi de ororile comunismului, de hoţi, de politicieni, de regalitate, de religie. Datorită lor putem pleca din ţara asta sau rămâne pentru a pune umărul la realizarea visului lor.
La Arad, Revoluţia a început în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, dar s-a simţit în aer încă din data de 16 decembrie. Între 16 şi 21 decembrie s-au înregistrat mişcări de trupe spre Timişoara, vizite de siguranţă ale unor înalte cadre de partid şi ofiţeri de securitate. A venit apoi amiaza zilei de 20 decembrie, când încurajaţi de revoluţionarii din Timişoara şi faptele lor de eroism, arădenii au manifestat, tăcut, în pieţe şi pe străzi. Drept răspuns, pe 21 decembrie 1989, la ora 4.00, au sosit de la Timişoara efectivele dislocate de UM Cetate 01380 (se spune că a fost vorba de peste 300 militari şi 21 de TAB-uri).
Numai că revoluţia era deja în aer la Arad, aşa că, pe 21 decembrie 1989, ora 7.39, a explodat efectiv: muncitorii de la Întreprinderea de Orologerie Industrială au ieşit în stradă şi au pornit spre centru oraşului. În drumul lor spre kilometrul zero au adunat alte sute de muncitori, de la Strungul, Vagoane, CFR, Tricoul Roşu, dar și cetățeni aflați pe stradă.
S-au tras focuri de armă dar faptul nu i-a speriat pe revoluționari care au ajuns în faţa Primăriei Arad (pe atunci sediul Comitetului Central PCR). Aici manifestările au continuat paşnic. La ora 10.30, liderilor manifestanţilor – Onofrei Dănilă, Mircea Crişan, Dima Traian, Jiva Maria, Timar Traian şi alţii, cu banderolă la braţ, li s-a alăturat actorul Valentin Voicilă, care a devenit liderul necontestat al revoluţionarilor.
Despre prima zi a revoluţiei din Arad se mai spune că a fost cu provocări. La ora 12.30, prim secretarul Elena Pugna a coborât în stradă anunţând, cum era de aşteptat, majorarea salariilor şi a alocaţiei pentru copii. A fost însă, huiduită, aşa că s-a retras rapid în primărie. După acest moment, s-a manifestat non-violent pe tot parcursul zilei, timp în care, însă, numărul forţelor militare creştea. Seara, manifestanţii au alcătuit, după modelul din Timişoara, Comitetul de manifestaţie, care devine filiala din Arad a Frontului Democratic Român. 14 persoane alcătuiau acest front. Nici în noaptea de 21 pe 22 decembrie nu au avut loc incidente în Arad, deși în piață rămăseseră mai puțin de 100 de manifestanți, iar în sediul Comitetului de partid se lucra de zor la represalii.

Ziua în care a fugit Ceușescu
Ziua de 22 decembrie a adus mai mulți manifestanți în Piața Primăriei. Zeci de mii de arădeni au venit să-și riște viața pentru libertate, pentru democrație. O stație de amplificare a fost instalată pentru ca liderii manifestanților să poată transmite mesaje miilor de arădeni din piață. S-au scandat lozinci, s-au spus rugăciuni, s-a sperat și visat frumos pe 22 decembrie, la Arad. Se spune că în piața din centrul Aradului au fost peste 80.000 de manifestanți înainte ca Nicolae Ceaușescu să fugă și vestea să fie făcută publică. Ora 14.00 a venit în piață cu retragerea TAB-urilor şi a soldaţilor din piaţă. Apoi, de la balconul Primăriei, Valentin Voicilă a declarat Aradul oraș liber.

Ce a urmat?
Ce a urmat e istorie, e sânge, e luptă, e disperare și speranță. O speranță la democrația la care visăm, pentru că putem, datorită lor, de fix 30 de ani! Au urmat desigur, în acea zi, seara, în jurul orei 21.00, represaliile, încercarea de a menține comunismul. Au sosit la Arad cu avionul generalii Nuţă şi Mihalea, s-a declanșat diversiunea „teroriştii”, iar eroii și-au dat viaţa pentru libertate. Au urmat 30 de ani în care am încercat să trăim, cum am ştiut, cu libertatea pe care am câştigat-o atunci, la Revoluţia din 1989. În timp, în aceşti 30 de ani, unii au luptat necontenit să găsească vinovaţii morților din acel decembrie care ne-a adus libertate, să scoată la lumină ororile comunismului, să-i demaște pe cei care trăiesc încă bine de pe spatele comunismului, a revoluției și a ce a urmat, alţii au încercat doar să profite de Revoluţia din 1989, iar alţii, cei mai mulţi, au dat uitării acest moment unic în istoria României.