Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare arată că pe 30 septembrie, în jurul orei 11, polițiștii din cadrul inspectoratului au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 19, între localitățile Carei și Moftinul Mic.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că o minoră de 16 de ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un motociclu, ar fi fost acroșată de către o autoutilitară care ar fi depășit-o. Conducătorul autoutilitarei implicate în accident nu a oprit la fața locului și a părăsit zona fără încuviințarea poliției.
„În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Satu Mare.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat, de 45 de ani, din județul Arad. Cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, conducătorul auto a fost depistat în municipiul Oradea. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, menționează polițiștii sătmăreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!