aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Arădeanul Zsolt Torok a pus steagul României pe Ama Dablam - Himalaya

Arădeanul Zsolt Torok a pus steagul României pe Ama Dablam - Himalaya

la 15 May 2016 16:09

Arădeanul Zsolt Torok a pus steagul României pe Ama Dablam - Himalaya

15 May 2016 16:09
„O singură carte de jucat”, și-a spus alpinistul arădean Zsolt Torok, care a reușit după opt ani de la încercarea eșuată de a cuceri vârful, să fluture drapelul țării noastre pe „Colierul Mamei – 6812 metri”, alături de alpiniștii români Teo Vlad și Marius Gane.
Scris de Valentin Goran - „O singură carte de jucat”, și-a spus alpinistul arădean Zsolt Torok, care a reușit după opt ani de la încercarea eșuată de a cuceri vârful, să fluture drapelul țării noastre pe „Colierul Mamei – 6812 metri”, alături de alpiniștii români Teo Vlad și Marius Gane.

Trimite articolul

X

Din cele relatate de Zsolt, a fost o singură șansă de vreme bună și, implicit, de a „ataca” vârful. Psihicul alpiniștilor români a fost pus la grea încercare chiar în ascensiunea spre vârf datorită altor alpiniști și șerpași străini care coborau de pe munte după ce au renunțat de a mai ajunge pe vârf. Românii noștrii se întrebau dacă e bine ceea ce fac. Soarta, în schimb, le-a zâmbit, iar perseverența, echilibrul mental, dar mai ales pacea spirtuală primită de la „omul sfânt” Lama Gesse, de la care echipa a primit „binecuvântarea” pentru a urca pe munte, i-a ajutat să ajungă pe unul din cele mai dificile vârfuri din lume, deși totul părea potrivnic.

Ama Dablam, un alt munte

Vă invităm alături de noi să retrăiți momentele de cumpănă, dar și cele de „sublim” pe care le-au trăit alpiniștii români, momente povestite chiar de Zsolt Torok.

„Prognoza instituției de cercetare meteorologică de la Insbruck a precizat o singură zi bună, iar aceea trebuia sa fie ziua vârfului. Nu exista timp de pierdut și nici timp de odihnă. Am făcut bagajul și am pornit la «deal» pentru că timpul trece repede. Din fericire a nins, era zăpada multă și proaspătă, ne-a ajutat din punct de vedere al hidratării, dar ne-a îngreunat ascensiunea. Marii artiști, soarele și vântul, au format din nou gheață, astfel încât acum în loc de pasajele simple de pe vremuri apar labirinturi de gheață”, a spus Torok.

Singuri în sânul muntelui

„Pe măsură ce urcăm, toți cei de dinaintea noastră coborau încercand să atingă vârful, dar fără succes. Șerpași, instructori de la ENSA (Școala Națională de Ski și Alpinism – Franța), clienți și alpiniști… Era foarte greu să faci față la susținerea ideii că tu din România știi mai bine decât șerpașii de elită, decât ghidul din Chamonix și decât nemții care erau axați pe ascensiuni rapide și ușoare. Mergeam mai departe și încercam să comunic cât mai puțin cu alții, să nu mă deprime, să nu mă influențeze negativ. Este greu să urci pe când toți ceilalți coboară, însă tabără după tabără, am ajuns tot mai aproape de vârful strălucitor care admira pe toata lumea ce trece prin valea Khumbu”, mai arată alpinistul arădean.

Pregătirea, ascensiunea și cucerirea vârfului

„Tabăra 3 este un loc periculos astfel am pus corturile pe o brînă de gheață (cărare, potecă împrejurul unui munte), îngustă unde abia au încăput, astfel, eram feriți de eventualele prăbușiri de gheață și avalanșe. La ora 1.00 dimineața, am început pregătirile, iar la 2.00 eram toți trei prin labirintul de gheață situat înainte de Tabăra 3.

Fără să vorbim unul cu altul am avansat cât am putut, așteptând cu nerăbdare momentul în care voi ajunge în locul în care am renunțat acum opt ani. Practic era «linia» pentru mine, acum urma sa trec dincolo de ea… Nu eram în forma cea mai bună, însă voință am avut suficientă. Teo urca mai rapid și astfel a preluat el conducerea.

Pasaje de mixt, gheață albastră, firn (zăpadă granulară compactă), crevase ascunse și de trecut, dar și pasaje expuse era ghiveciul pregatit de «Mama și Colierul» pentru noi. Vremea bună nu ținea decât vreo două ore, iar din senin a început să ningă abundent. Pericolul adus de vremea rea se simțea în aer, dar ne-am avut unul pe celălalt. Teo a făcut o glumă iar Marius și-a luat pufoaica… Nimeni nu a scos o vorbă despre întoarcere, am mers tot timpul mai departe.

La 50 metri sub vârf am facut un ceai, de fapt l-am încălzit pe cel pe care îl aveam foarte rece, și am transmis prin stație că vom reuși. După o ascensiune chinuitoare, panta a început să cadă și dintr-o dată i-am vazut pe Teo și pe Marius. În spatele lor se vedea Everestul și toate vârfurile. Deși era vremea închisă, totuși, mama natură ne-a permis să vedem de pe vârf, iar ceea ce am văzut nu pot să descriu în cuvinte. Ce privilegiu însemnă pentru noi! Eram trei români undeva sus între cer și pământ, îmbracați gros din cauza frigului, însă dezbrăcați de toate problemele posibile ale vieții trupești.

Nu era ceva uman, era dincolo de asta, eram în lumea noastră. A fost o luptă pe care o câștigasem cu fiecare lovitură de piolet, cu fiecare metru de coardă trecută prin mâinile înghețate. Valea, tabăra, viața și confortul erau departe, iar după sentimentele de admirație și copleșire urma să intre în «program» instinctul de conservare… Coborârea”, mai povesteşte Zsolt Torok.

Soarele, lumina din viața noastră

„Răsăritul soarelui este una din cele mai așteptate momente, înseamnă căldură și lumină, ori noi avem nevoie de lumină în viața noastră. O expediție bună se construiește din oameni, caractere și multe obiecte, sute și sute de kilograme care trebuiesc așezate cap la cap doar pentru o singură zi. Ziua vârfului, toate eforturile se canalizează spre asta… În tabăra de bază, după ce ne-am hidratat și am început să mâncăm cu poftă, Petre a pus piesa de la Pink Floyd – «Coming back to life», iar cu ochii închiși am mai parcurs odată filmul ascensiunii…”, se destăinue Zsolt Torok.

Trimite articolul

X
Taguri:
ama dablam ,
aradeanul ,
Himalaya ,
Zsolt Torok
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    „Kickers Summer Cup”, o competiție cu ștaif
    2
    Înlocuirea pavajului de pe Bulevard, pe ultima sută
    3
    Fumul de la incendiile de vegetație din Serbia a atins un vârf vineri dimineață în Timiș
    4
    Peste 70.000 de automobile electrice Volkswagen au fost recheamate în service, din cauza unor baterii defecte
    5
    Ungaria reia, gradual, producția la centrala nucleară de la Paks
    6
    Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
    7
    Olimpia Bocsig, primul lider în Liga 4
    8
    DSU: România sprijină Serbia în lupta cu incendiile de pădure; elicopterul Black Hawk rescEU - pregătit
    9
    „Un ghiozdan pentru un zâmbet”: campanie pentru copiii din familii vulnerabile
    10
    Trafic restricționat în zona Pieței Catedralei

    Mapamond

    Peste 70.000 de automobile electrice Volkswagen au fost recheamate în service, din cauza unor baterii defecte
    Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.

    România

    NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale
    NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.

    România

    VIDEO
    Membrii Guvernului Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
    Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.

    Local

    FOTO
    Traficul de persoane, în atenția polițiștilor arădeni
    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

    Local

    Peste 1.300 de femei, investigate pentru cancer de sân la SCJU Arad
    Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.

    România

    Niculescu: Din această seară România are un Guvern cu puteri depline. Ne apucăm imediat de treabă
    Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.

    Local

    FOTO
    Sute de tone de deșeuri depozitate ilegal, în zona Cadaș
    Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie. 1

    Evenimente

    Balul Comunității aduce personalități de renume la Arad
    Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.

    România

    Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului
    Guvernul Niculescu a trecut de votul Parlamentului, marți. Plenul reunit al celor două camere a acordat votul cabinetului propus de Luca Niculescu. 5
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.