Arad. Sub egida Zilei Mondiale a Sănătății, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 7 aprilie, medici și asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad vor fi prezenți săptămâna viitoare, de luni până vineri (3-7 aprilie), în intervalul orar 12.00-17.00 pe Platoul Palatului Administrativ, respectiv pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, unde vor discuta cu cetățenii interesați despre importanța prevenției și vor efectua măsurători ale glicemiei, tensiunii arteriale, saturației oxigenului în sânge.„Anul acesta, Ziua Mondială a Sănătății are ca temă <<Sănătatea pentru toți>>. Este o temă foarte cuprinzătoare, iar noi dorim să tragem un semnal de alarmă, în rândul arădenilor, despre importanța prevenției. Este mult mai bine să prevenim decât să tratăm, dar pentru aceasta trebuie să ne monitorizăm periodic starea de sănătate. Săptămâna viitoare, medici de medicină de internă din cadrul spitalului vor discuta cu arădenii interesați despre importanța prevenției și care sunt pașii pe care aceștia trebuie să îi urmeze în vederea efectuării unor consulturi de specialitate, de rutină. Așadar, vă așteptăm să discutați cu colegii noștri, săptămâna viitoare de luni până vineri între orele 12.00-17.00” a precizat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.
Arădenii, invitați să-și măsoare glicemia și tensiunea la kilometrul 0
Arădenii, invitați să-și măsoare glicemia și tensiunea la kilometrul 0
Între 3 și 7 aprilie, medici și asistenți din cadrul Spitalului Județean vor oferi consultații gratuite pe platoul din fața Palatului Administrativ și din fața Consiliului Județean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!