ARAD. „Ideea organizării unei vizite în Aradul anului 2032 i-a venit agenției noastre după ce am vizionat documentarele la modă despre recentele descoperiri arheologice de la Pompei. Desigur, Aradul n-a fost devastat nici de Vezuviu și nici de vreun alt vulcan, dar prăpădul administrațiilor succesive ne-a lăsat în urmă o priveliște asemănătoare. Totuși, o plimbare printre relicve poate fi distractivă și totodată plină de învățăminte”, așa începe scrisoarea-pamflet transmisă la sfârșit de 2021 de către scriitorul arădean Gheorghe Schwartz.

Frontierele și aeroportului

În continuare sunt atinse subiecte „fierbinți” pentru arădeni, cum ar fi intrarea în Spațiul Schengen și eliminarea frontierelor, dar și zborurile care nu mai ajung pe Aeroport: „Aradul are o poziție geografică de invidiat: legat de autostradă, aproape de graniță, cu un râu majestuos ce-l traversează, cu urmele unei tradiții glorioase din care arheologii mai scot la iveală vestigii de tot interesul. Excursia noastră poate începe fie pe la punctele de frontieră terestră pentru a admira în voie peisajul specific vămilor, vreme de câteva decenii, până ce oficialii noștri vor obține succesul răsunător de a fi și noi primiți în Schengen, ca și celelalte țări din UE. Alternativa venirii cu avionul pe Aeroportul Internațional este mai complicată, originalitatea acestuia este că, deși se alocă multe milioane pentru conservarea sa, arădenii nu beneficiază de curse regulate. Ar mai fi și posibilitatea sosirii cu vaporul, Mureșul oferind mai multe posibilități de navigare decât sora lui mai mică, Bega, unde vaporașele circulă în voie. Din păcate, pe Mureș nu. Și fiindcă veni vorba de Mureș, acesta ar putea fi flancat pe ambele maluri de un oraș superb, dacă s-ar fi întâmplat ceva concret când armata a fost gata să cedeze municipiului poziția garnizoanei”.

Următoarele opriri: Centrul și fostele fabrici

„Venind pe bulevardul central, una dintre cele mai majestuoase artere din România, oaspeții vor putea admira urmele nenumăratelor magazine închise și panourile cu fotografii acoperind cu strălucire nimicul din spatele lor. (Se pare că povestea cu „satele lui Potemkin”, adică panouri de carton care ar fi trebuit să-i arate țarinei „realizărili” primului ministru, nu sunt decât legende. În schimb, panourile ascunzând nimicul din Aradul anului 2021 sunt reale și reprezintă încă un motiv de a fi vizitat orașul.) În rest, oaspeții vor desluși de ce localitatea se definește drept „municipiu second hand”.

Mai dificil va fi descoperirea Aradului industrial, marile firme, unele unice în România, fiind îngropate de măsurile succesive de distrugere. Chiar și firmele pionier au fost acoperite de nepăsare și de trădări. Acum, în anul 2032, când orice urmă de producție a dispărut, vizitatorii vor fi invitați să vadă munca arheologilor de pe siturile unde se bănuiește că a fost o uzină, o fabrică sau un atelier. Muncă spornică întrucât mereu mai sunt scoase la suprafață ba o hală de producție, ba un grup de războaie de țesut”, mai punctează Schwartz.

Dispariția culturii

Mai departe, Schwartz face câteva previziuni privind Filarmonica și casa Hirschl: „Excursia va fi cu atât mai instructivă cu cât va arăta că nu numai clădirile istorice, nu numai activitățile productive, dar și cultura a dispărut în același ritm. Acoperită de lehamite, la Filarmonică orchestra stă într-un singur contrabas, ceea ce pentru o simfonie de Beethoven este o premieră mondială, Teatrul Hirschl, primul teatru de piatră de pe teritoriul actual al țării, este mândru acoperit cu zdrențe (pentru a convinge lumea că nu merită să fie reabilitat), sălile de cinematograf stau dezafectate. Toate acestea, vor afla onor oaspeții, s-au întâmplat din lipsă de fonduri: altfel n-ar fi rămas bani, de pildă, 123.000 de euro pentru nobila intenție de ridicare a unui șopron de lemne”.

Concluzii triste

Din păcate, Aradul din viitor nu are un prea mare … viitor. Gheorghe Schwartz zugrăvește imaginea unui fost oraș prosper, unde din păcate îmbătrânirea populației și-a lăsat amprente puternice: „Oferta noastră este infinit mai mare, ea se încadrează în turismul ecologic și se adresează tuturor – cu

mic cu mare – care vor să vadă concret cum s-a putut transforma – pe timp de pace! – o localitate prosperă, multiculturală și armonioasă într-o localitate – undeva între Timișoara și Oradea – unde n-au mai rămas decât bătrânii care n-au avut când să mai înceapă altundeva un trai adevărat. Atenție! Oferta noastră este de strictă actualitate, fiindcă nu știm cât vor mai opri trenurile în acest loc pitoresc”.